Now Reading
Monica Lăzurean-Gorgan: „Cred că cea mai mare provocare am fost eu însămi.”

Monica Lăzurean-Gorgan: „Cred că cea mai mare provocare am fost eu însămi.”

Monica Lăzurean-Gorgan este producătoare și regizoare cu peste 10 ani de experiență în producții de film documentar și coproducții internaționale. Printre filmele la care a lucrat în calitate de producător, coproducător, producător delegat sau regizor se numără Dacii liberi (regia Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan), Doar o răsuflare (regia Monica Lăzurean-Gorgan), Timebox (regia Nora Agapi, 2019), Colivia și Domestic (regia Adrian Sitaru), Touch Me Not (regia Adina Pintilie) sau Chuck Norris vs Communism (regia Ilinca Călugareanu). 

Monica a co-regizat alături de Michaela Kirst și Ebba Sinzinger documentarul Lemn, nominalizat la Gopo 2021 la categoria Cel mai bun documentar și este producătoarea filmului Acasă, documentarul regizat de Radu Ciorniciuc, nominalizat la șapte categorii Gopo, printre care Cel mai bun film de lungmetraj sau Cel mai bun documentar.

Psychologies: Cum ţi-ai descoperit vocaţia? Cum ai ştiut că aceasta va fi cariera ta?

Monica Lăzurean-Gorgan: Îmi doream foarte mult să mă pot exprima și să petrec cât mai mult timp în zona artelor. Literatura a fost cea care m-a fascinat cel mai mult, însă capacitatea mea de a mă exprima în cuvinte este limitată, din păcate. În ultimii ani de liceu cochetam cu ideea de a merge la facultatea de geografie, apoi de filosofie. Am fost la olimpiada pe țară de filosofie, apoi am dat la filosofie la Timișoara. Doar că înainte de toată filosofia doream să fac film. Nu știu să zic un moment precis, definitoriu, când mi-am dat seama că doresc să profesez în zona filmului. Știu însă că iubeam filmele de mică, banii mei de buzunar îi strângeam numai pentru a merge saptămânal la cinema Patria, care era vizavi de blocul unde locuiam în Oradea și era în drumul meu spre școală. Ai mei mă trimiteau doar pe mine să cumpăr pâine și păstram restul, iar o dată pe saptămână mergeam la cinema. Biletul era 6 lei și era o mare bucurie să fiu în sala de cinema. Cred că de aici mi se trage, dintr-un cinema comunist de cartier din Oradea.

Psychologies: Ce altă meserie ţi-ar fi plăcut să ai şi de ce?

M. L.-G.: Cum ziceam mai devreme, mi-aș fi dorit foarte mult să pot să scriu cu adevărat, să pot să mă exprim prin cuvinte. Tot ce experimentam, toată adolescența mea foarte rebelă și anii de studenție am căutat să mă povestesc. Și am experimentat, de la pictură la fotografie, iar la Palatul Copiilor de la Oradea am luat premiul 2 la concursul național de fotografie pentru grupa mea de vârstă.

Psychologies: Care a fost cel mai important moment pentru tine din carieră?

M. L.-G.: Sper că acel moment va urma și că nu a trecut fără ca eu să mă prind! Până acum m-am bucurat că am reușit să mai ies din când în când din job-ul auto-atribuit de producător și să regizez și film documentar. Iar momente importante au fost chiar multe, spre norocul meu, de la feedback-uri bune la un film pentru care aveam o puternică intuiție că este ce trebuie, dar eram foarte apăsată de nesiguranță, la dezvoltarea unor proiecte care păreau imposibile, până la momentele când acel proiect devenea film scos în lume. Mai pot să adaug: întâlniri cu oameni speciali de la care am învățat mult, filme care m-au format, aplicații reușite, perspective din ce în ce mai mature, de astea… 🙂 Făcând acum această socoteală a momentelor importante, îmi dau seama că au fost multe și sunt norocoasă și recunoscătoare că am avut parte de atâtea momente bune.

Psychologies: Care au fost cele mai mari provocări întâlnite în lumea filmului şi cum le-ai depăşit?

Foto de Sabina Costinel_Monica_Lazurean-Gorgan_sept_20
Foto credit: Sabina Costinel

M. L.-G.: Cred că cea mai mare provocare am fost eu însămi. Am intrat în lumea asta cu bagajele mele de acasă, multe și grele, iar în meseria de producător aceste bagaje nu te ajută, ba uneori te îngreunează. Dar acum sunt aici și bagajele astea sunt mai ușoare sau poate știu eu mai bine cum să le duc și cum să le organizez, în așa fel încât să nu mă încurce.

În rest, provocări în lumea filmului sunt multe, da. De la o subfinanțare cruntă a filmelor românești la făcut film fără buget, la zile întregi de muncă neplătită, la pariuri riscante pentru proiecte dificile, la un misoginism aparent blând, până la a jongla în jurul unor orgolii nesfârșite a unora din breaslă. Ca peste tot de altfel, nu-i așa?

Psychologies: Ce subiect ţi-ar plăcea să abordezi şi nu ai făcut-o încă?

M. L.-G.: Când aveam 13 ani mi-am făcut o legitimație de detectiv și am urmat mulți pași inspirați din romanele lui Agatha Christie. Dacă nu intram în lumea filmului, poate m-aș fi făcut detectiv, cine știe?… Și bineînțeles că îmi doresc să povestesc într-o bună zi, într-un documentar, o narațiune polițistă care merită povestită filmic. 

Psychologies: Acasă, unul dintre cele mai recente filme produse de tine, este nominalizat pentru numeroase premii în cadrul Galei Premiilor Gopo 2021. Care crezi că sunt cele mai importante elemente pentru succesul unui film?

M. L.-G.: Pe tema asta nu pot să completez un rețetar sau poate că evit eu să dau sfaturi așa, directe și într-o matriță de gândire.

Nu cred că există o anumită listă a celor mai importante elemente care duc la succesul garantat al unui film. Deoarece oricare proiect de film este un pariu pe ți-l asumi sau nu. Nu știi cum va ieși, dacă va fi bun sau va fi o încercare nereușită. Am participat la ambele variante. Am fost în echipa și pentru proiecte care au ieșit foarte bune, dar și pentru filme cam nereușite. Dar ce cred că este important este să fii încăpățânat și stăruitor și, în același timp, să îți faci din producător un partener autentic de care să asculți cu smerenie. 🙂 Da, de gândit la acest aparent contrast, dar care te poate scoate la liman și cu filmul făcut. Filmul este rezultatul unei echipe, iar echipa trebuie respectată cu sfințenie.

Psychologies: Care sunt cele mai puternice lecţii de viaţă pe care le-ai primit şi din ce experienţe au venit?

M. L.-G.: Să învăț să cultiv răbdarea care îmi lipsea pe alocuri. Asta a venit din mulții ani în care se face un film. Un film de lungmetraj se construiește încet, iar ca producător sau regizor ai nevoie de multă răbdare să ajungi câțiva ani mai târziu și să finalizezi acel film, cu aceeași dedicație pentru filmul respectiv ca la început. De exemplu, eu am filmat șapte ani pentru un film, filmul documentar „Doar o răsuflare”. Sau am făcut parte din echipa filmului „Touch Me Not”, regia Adina Pintilie, film care a luat forma pe care o știți la opt ani după primul draft de scenariu. Eu am rezistat în acest proiect timp de cinci ani și jumătate, până când filmul a intrat în post-producție și am văzut primul rough cut.

Psychologies: Ce le-ai spune copiilor care visează să aibă o carieră în acest domeniu?

M. L.-G.: Să aibă încredere în ideile lor și să construiască filme în afara clișeelor, să povestească sincer și să fie sinceri cu ei înșiși și cu protagoniștii.

Psychologies: Ce planuri ai pentru 2021?

M. L.-G.: Să mă bucur de mai mult timp liber și să apuc să dezvolt două proiecte personale care nu-mi dau pace.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!