CITESTI ACUM
Succesul feminin în România cu Cristina Chiriac

Succesul feminin în România cu Cristina Chiriac

Vă invităm la o incursiune în universul nostru interior, la emisiunea În căutarea stării de bine alături de Simona Nicolaescu, realizator și psihoterapeut și invitata sa, Cristina Chiriac, președinte CONAF și fondator Flori de Ie.

Am crescut în ambiţia ideii, inoculată de părinţii mei, că acele calităţi pe care le irosesc fără rost, duc negreşit la un destin ratat. Toată educaţia mea s-a clădit pe ideea de a mă ridica măcar la nivelul aşteptărilor mele. Iar de la mine am aşteptări enorme. Am învăţat de la tatăl meu că nu pot obţine mai mult decât am muncit, mai mult decât m-am investit.

Am învăţat încă din şcoală că viaţa este o cursă cu obstacole, iar din această cursă iese învingător cel care o duce la capăt. Am învăţat că nu este un capăt de drum să cazi ori să te împiedici, dar este un capăt de drum să nu te ridici ca să continui, orice s-ar întâmpla. Aşa am aflat despre mine că sunt o alergătoare de cursă lungă.

De la viaţă am învățat să privesc lucrurile aşa cum sunt, fiindcă orice lucru mărunt are demnitatea lui. Am învăţat despre oameni că faptele lor cântăresc mai mult decât vorbele, iar lumea în care trăiesc a fost construită prin fapte şi tot prin fapte ea poate deveni un loc mai bun.

Privindu-i pe oameni, am înțeles că fără ei nu există progres, prin urmare, nici viitor.

Am învăţat că responsabilitatea şi generozitatea sunt garanţia surâsului. Am învăţat că indiferenţa costă.

Am aflat din istorie că destinul unei naţiuni se scrie prin fapte. Am aflat din democraţie că dacă noi românii vrem să fim o naţiune, trebuie să încetăm să gândim ca o populaţie. O naţiune este clădită pe: oameni, fapte, viitor. Acesta este crezul meu.

***

A venit un moment când am terminat cu administrația publică și, pentru prima data după 15 ani, mi-am dat voie să fiu eu. Și m-am întrebat cine sunt și ce-mi doresc: o carieră privată, publică, să fiu CEO, să fiu prim-ministru, să fiu președinte, ce vreau eu?

Răspunsul a fost mai simplu decât ți-ai imagina: voiam libertatea de a fi eu însămi. A fost o sămânță care a crescut și la un moment dat am știut ce vreau să fac. Nu cum, nu dacă am puterea, ci ce vreau. Așa s-a născut „Flori de ie”, cel de-al treilea copil al meu, dreptul meu la visare și la libertate, și manifestul meu de iubire pentru țara asta, pe care o iubesc din tot sufletul.

Atunci când visul tău este atractiv, oamenii nu se mai gândesc neapărat dacă eşti femeie sau bărbat. De aceea şi vedeţi procentul acesta frumos de aproape 40% femei implicate în antreprenoriat, pentru că acolo ai libertate, ai curaj, poţi să dai dovadă de perseverenţă, poţi să îţi alegi clienţii şi furnizorii.

Femeia antreprenor nu e nici înaltă, nici mică, nici slabă, nici grasă, nici blondă, nici brunetă. Este extrem de muncitoare, extrem de determinată, curajoasă, pe alocuri inocentă. Inocența asta putem să o traducem altfel, emoțională, în sensul că femeile antreprenor pun extrem de multă emoție, se bazează pe sentimente.

***

A venit natural să înfiinţăm Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin pentru că, din punctul meu de vedere, antreprenorul trebuie să fie întotdeauna cu un pas înainte. Astăzi îţi spun că România se află în top 10 mondial în ceea ce priveşte susţinerea antreprenoriatului feminin.

Le mulţumim partenerilor noştri:

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!