Sa te implinesti, sa-ti gasesti calea, sa dai sens vietii: ideea este seducatoare, dar ce vrea ea sa spuna cu adevarat? Si ce putem face, concret, pentru a ne gasi calea? Filozoful Michel Lacroix exploreaza, alaturi de Psychologies, aceasta notiune complexa si vitala.
Psychologies: Ce vrea sa insemne realizarea de sine?
Michel Lacroix: Mai intai, sa ne percepem ca un ansamblu de aptitudini si aspiratii. Apostolii dezvoltarii personale vorbesc despre potential. Eu prefer sa vorbesc despre „posibile“.
Apoi, inseamna sa te vezi in stare sa realizezi aceste posibilitati. Asta voia si Nietszche sa spuna in faimoasa sa formulare: „Devino ceea ce esti“.
Si prin ce este diferit de fericire sau cel putin de sentimentul ca ducem o viata agreabila?
M.L.: Daca ne percepem ca o mina de posibilitati care asteapta sa fie actualizate, ne punem in tensiune, mergem pe drumul perfectionarii de sine.
Nu vizam fericirea sau placerea cu o forma de excelenta.
Fericirea si viata agreabila vor veni dupa, ca o recompensa a faptului ca avem sentimentul propriei realizari.
Ceea ce este important este drumul.
Asadar, realizarea de sine inseamna o devenire permanenta?
M.L.: Este vorba despre inscrierea intr-un proiect de viata, ceea ce are legatura cu devenirea mai mult decat cu ajungerea intr-un loc.
Victor Hugo spunea: „Nimeni nu termina, nimeni nu ajunge“. Niciodata nu incetam sa incercam.
Din aceasta cauza, notiunile de implinire personala si de plenitudine ma pun pe ganduri, pentru ca ele sugereaza ca este posibil sa atingi un final.
Nu exista decat o singura modalitate de realizare?
M.L.: Nici vorba! Putem avea proiecte de viata in domenii multiple. La locul de munca sau in zona relaxarii, in viata intima sau familiala, in angajamentul umanitar, politic…
Nu exista riscul sa ne dispersam?
M.L.: Desigur. Trebuie sa avem un proiect dominant. Aceasta nu inseamna ca celelalte domenii vor fi neglijate – realizarea de sine la locul de munca nu trebuie sa se faca in detrimentul vietii personale, de exemplu.
Pur si simplu, trebuie sa urmezi in principal o carare, pentru a nu deveni un diletant al realizarii de sine.
De altfel, proiectele se inradacineaza in aspiratii nascute in adolescenta, atunci cand am inceput sa ne proiectam in viitor sub forma unui ideal.
Dar realizarea de sine cere o depasire a acestui spirit adolescentin care ne incita la a pastra totul.
Asadar, este vorba despre a fi fidel spiritului din tinerete, pasiunilor care ne-au animat in adolescenta, dar si destul de copt pentru a accepta restrictia, prin renuntarea la ideea de atotputernicie.
Dar cum stim pentru ce proiect de viata suntem facuti?
M.L.: In primul rand, trebuie sa fim siguri ca nu mergem spre cutare sau cutare activitate, din ratiuni negative: alegerea unei meserii facuta in ciuda celor din jur sau o vocatie religioasa pentru ca viata noastra sentimentala este dezastruoasa.
Apoi, trebuie sa fim siguri ca nu urmam vreo comanda exterioara („Mi s-a spus adesea ca sunt facut ca sa predau“).
Sa fim siguri ca nu ne ghideaza un sentiment de vanitate sau dorinta de recunoastere, sau de celebritate.
In lista semnelor pozitive se afla dorinta, atractia pentru ceva. Putem sa ne intrebam, de asemenea: „In ce domeniu am sentimentul ca am reusit?“.
Sa tinem cont de reusitele noastre poate fi revelator, cu conditia sa fie implicata si placerea.
In fine, sunt si modelele noastre din tinerete, apropiati sau personalitati, pe care le admiram mereu. De ce? Ce reprezinta ei?
Raspunsul la aceasta intrebare poate vorbi despre vocatia proprie. Cu toate acestea, nimic nu ne impiedica sa ne schimbam drumul pe parcursul unei vieti.
Trebuie sa ne acordam dreptul la o noua sansa, fara sa estimam ca va fi necesarmente un esec.
Esecul inseamna sa te inchizi intr-un stil de viata valabil la 20 de ani si care nu iti mai corespunde la 50.
