Cum poți rămâne activ după pensionare

După pensionare, mai curând sau mai târziu, mulți dintre noi simt șocul provocat de lipsa unei activități care ne guverna programul. Pentru a nu apărea frustrări și a combate sentimentul de inutilitate, iată ce putem face.

Citește și:

Platforma Palette V2: viață activă pentru seniori

Cum resimtim inaintarea in varsta

De multe ori vârsta pensiei este privită ca un final, ca un capăt de linie al unui drum lung și anevoios reprezentat de  munca pentru mijloacele de trai.

Odată cu acumularea anilor și a experienței, această perspectivă ar trebui să se schimbe, iar pensionarea să fie reconsiderată ca o perioadă bine meritată de libertate de acțiune și de decizie.

Iată câteva activități pe care poate le-ați trecut cu vederea, dar care pot fi realizate cu ușurință și adaptate nevoilor și dorințelor fiecăruia.

 

Fii voluntar

Fie că este vorba de acțiuni caritabile (supravegherea unui copil la spital ) sau de grupuri ce inițiază diverse evenimente în natură, nu uitați că acestea nu au limite de vârstă ci doar limite de entuziasm pentru participare.

 

Oferă consiliere în domeniul profesional

Chiar dacă ați ieșit la pensie, asta nu înseamnă că ați uitat tot ce a reprezentat domeniul muncii și cu certitudine vor exista persoane interesate de informații și sfaturi legate de profesia pe care ați avut-o.

 

Găsește un hobby

Fie că până acum nu a fost timp fie că nici nu a existat vreo astfel de dorință, niciodată nu este târziu să îți descoperi o nouă pasiune, o nouă modalitate de petrecere a timpului în mod creativ.

Dacă până acum activitatea era considerată sarcină de serviciu, acum aceasta poate fi doar din plăcere și condiționată de bunul plac al persoanei implicate.

 

Ajută-i pe ceilalți

Poate fi vorba de familie sau vecini, cercul apropiat de cunoscuți cărora le sunt utile sfaturi sau implicare în activitățile de zi cu zi.

Un exemplu ar fi dusul la gradiniță al unui nepot sau chiar al unui copil din vecini, prepararea mâncării împreună cu o prietenă care nu se mai descurcă singură, sau multe alte mici servicii care aduc fie un zâmbet pe buze fie un simplu „mulțumesc”.

 

Călătorește

În ultima vreme tot mai multe grupuri de pensionari se organizează și vizitează obiective turistice din țară și din străinătate, existând suficiente opțiuni pentru bugetele.

Timpul disponibil și faptul că obligațiile sunt tot mai puține la vârsta pensionării, fac din această activitate una de top în rândul preferințelor.

Întotdeauna vor exista variante de a rămâne activ, iar vârsta pensionării aduce un plus de timp, experiență și înțelepciune în găsirea celor mai bune activități.

Imaginea clasică a unei bunicuțe care tricotează lângă sobă ore în șir începe să fie înlocuită treptat cu cea a unei persoane active, implicate și prezente în viața curentă a celor apropiați și a comunității. Uită și de imaginea bătrânului care stă în fața televizorului.

Puteți citi, puteți face un sport adecvat vârstei, vă puteți dezvolta un talent de mult uitat și, nu uitați, la orice vârstă se pot învăța lucruri noi, cu un beneficiu de necontestat asupra sănătății corpului și minții.

 

De Constantinescu Felicia – Andra, psiholog

Centrul de recuperare Therapy for Life

Tel.: 0799.215.653

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum ne putem îmbunătăți imaginea corporală
Cum ne putem îmbunătăți imaginea corporală

Să îmbunătățim imaginea corporală nu înseamnă să ajustăm aspectul fizic, ci să îmbunătățim modul în care gândim despre înfățișarea noastră. Iată cum putem face acest lucru.

Citeste
Ce mesaj transmiți când ești prea entuziasmată
Ce mesaj transmiți când ești prea entuziasmată

E bine să ai o atitudine pozitivă, să fii volubilă și optimistă, dar când ești prea entuziasmată și acționezi în consecință transmiți un mesaj greșit…

Citeste
Ambivalența: Cum apare în copilărie și ne influențează toată viața
Ambivalența: Cum apare în copilărie și ne influențează toată viața

Ambivalența este dezvoltată în copilărie, odată cu trecerea de la împărțirea lumii exclusiv în bine și rău. Cât de greu este de menținut și cât de fragilă, aflăm în cele ce urmează.

Citeste
Cum poți rămâne activ după pensionare
Cum poți rămâne activ după pensionare

După pensionare, mai curând sau mai târziu, mulți dintre noi simt șocul provocat de lipsa unei activități care ne guverna programul. Pentru a nu apărea frustrări și a combate sentimentul de inutilitate, iată ce putem face.

Citeste
Cum să gestionezi mai bine stresul din perioada examenelor
Cum să gestionezi mai bine stresul din perioada examenelor

Teste, verificări, examinări, probe de control, concursuri, sesiune de lucrări, audiții, campionate, câte și mai câte denumiri formale și înfricoșătoare pentru o împrejurare în care ni se testează cunoștințele. Uneori, o poziționare corectă, ne ajută să gestionăm eficient stresul din perioada examenelor.

Citeste
Cum practicăm ascultarea empatică
Cum practicăm ascultarea empatică

Ascultarea empatică ține de disponiblitatea noastră de a fi prezenți și atenți la celălalt, fără judecăți și fără etichetări. Despre cum ne detașăm de alți stimuli și cum o putem practica, aflăm în cele ce urmează.

Citeste