Abuzul emoțional lasă urme adânci

Soțul meu nu mă bătea. Nici nu era nevoie. Mă denigra atât de mult, încât m-a depersonalizat complet. Abuzul emoțional, tot abuz rămâne…

Citește și:

Avem responsabilități? Ne ocupăm amândoi, nu unul la muncă și altul la distracție!

Cât timp te gândești la foști iubiți, nu ești pregătită să ai o relație nouă…

Nu am avut o copliărie simplă. Ignorată de părinții mei mai preocupați de propriile frustrări și nereușite, de scandalurile dintre ei, infidelități și reproșuri.. am avut mereu impresia că nașterea mea a fost o greșeală.

Am învățat să fiu invizibilă. Să nu fiu motiv de alte nemulțumiri. Renunțasem să le mai caut iubirea sau atenția. Eram mulțumită dacă nu mă certau sau pedepseau. Eram liniștită dacă în casă nu era scandal.

Respectiv, foarte rar. Am crescut însă și, cunoscându-mi neajunsurile, m-am dus la terapie. Am învățat să îmi ofer singură, treptat, ceea ce mi-a lipsit toată copilăria. Să mă cunosc. Să mă relaxez mai mult. Să nu mă mai încarc cu responsabilități peste măsură.

Eram un copil maturizat prea repede, care își asumase rolul de adult, fără să ceară asta. Apoi m-am căsătorit.

Eram ceva mai echilibrată, sau, cel puțin, așa mă simțeam. Cert e că am ales un bărbat pe modelul părinților mei. Care mi-a recreeat toată copilăria. Acum din alt rol, aceeași situație.

Nu eram niciodată suficient de bună. Soțiile prietenilor erau mai frumoase. Mai cochete și mai gospodine. Mai sexy și mai atrăgătoare. Eu nu eram nici frumoasă nici deșteaptă.

Mă tolera din milă. Îmi spunea că dacă nu mă lua el de nevastă nu s-ar fi uitat nici dracu la mine. Că eram o pacoste. Nu îi călcam bine cămășile și îi era scârbă să mănânce ce gătesc eu.

La un an de la căsnicie a început o relație cu altă femeie. Am aflat și am fost distrusă. Mi-a transmis că oricum nu se chinuia să ascundă acest lucru. Că el e bărbat și că are nevoile lui, iar cu mine nu îi vine să se culce. Că îi repugn. Că atunci când mă atinge o face din obligație și din milă.

Am mai rezistat așa șase luni. Într-un an și jumătate mi-am retrăit toată copilăria în care nu meritam nimic, nu eram valoroasă, eram călcată în picioare.

Mi-am adus aminte de tatăl meu pe care l-am rugat la un moment dat să nu se mai certe cu mama că mă sperie. Mi-a spus „cui dracu îi pasă de tine?”.

Am avut o tentativă de suicid. M-a dus la spital soțul meu care, de îndată ce mi-am recuperat cunoștința, mi-a spus că nici de atâta lucru nu-s în stare să îl fac cum trebuie.

Mi-a reproșat că nu puteam să mă abțin și îl fac de râs în continuare. Că el nu are de gând să îl știe prietenii că are o nevastă bolnavă psihic.

Nu știu exact ce mi s-a întâmplat între tentativă și revenirea de la spital. Știu doar că m-am uitat la el atunci și i-am spus că este un jeg uman și că vreau să dispară din viața mea definitiv. Reinviasem.

Ceva, a reactivat în mine dorința de a mă lupta pentru viața mea. De a o lua de la capăt. De a demonstra, în ciuda tuturor, că merit. Merit să mă salvez singură.

Soțul meu a rămas blocat. A venit un medic și l-a scos din salon. Pe mine m-au dus la analize. Apoi am revenit în terapie. Am luat și tratament psihiatric pentru depresie. Dar am urmat timp de patru ani cu rigurozitate ședințele de terapie.

Azi, aș vrea ca toate femeile care trec prin așa ceva să iasă cât mai repede din astfel de relații. Fără să se uite în urmă, fără să își pună întrebări, fără să se gândească că asta ar fi vreo formă de iubire.

E foarte greu să înveți să te iubești tu pe tine, dar este posibil. Și meriți să faci toate eforturile pentru tine.

Chiar dacă nu ai fost un copil dorit de părinți, chiar dacă ai fost constant abuzat emoțional, ai dreptul să îți faci viața altfel decât cum ai fost învățată.

Foto: shutterstock.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Nu suntem un cuplu perfect, dar suntem mai fericiți împreună
Nu suntem un cuplu perfect, dar suntem mai fericiți împreună

Nu mi-am dorit vreodată un cuplu perfect, dar dacă mi l-aș imagina… aș ști ce îmi doresc. Eu și soțul meu nu suntem perfecți, dar suntem fericiți împreună. Mai fericiți.

Citeste
Chiar nu mă entuziasmez când văd orice copil...
Chiar nu mă entuziasmez când văd orice copil…

Cei mici îmi sunt simpatici. Unii, cel puțin. Se spune că nu există copii urâți și sunt de acord cu acest lucru, pentru dezvoltarea lor armonioasă… Dar eu chiar nu mă entuziasmez la orice copil.

Citeste
Cea mai mare dezamăgire amoroasă nu a fost infidelitatea
Cea mai mare dezamăgire amoroasă nu a fost infidelitatea

Credeam că infidelitatea este cel mai rău lucru… nu este. Poate de aceea, sunt și cupluri care trec peste un astfel de episod. Eu am trăit o altfel de dezamăgire amoroasă.

Citeste
Abuzul emoțional lasă urme adânci
Abuzul emoțional lasă urme adânci

Soțul meu nu mă bătea. Nici nu era nevoie. Mă denigra atât de mult, încât m-a depersonalizat complet. Abuzul emoțional, tot abuz rămâne…

Citeste
O fi el băiat bun, dar dacă nu există chimie, rămânem prieteni!
O fi el băiat bun, dar dacă nu există chimie, rămânem prieteni!

Nu cred că soluția pentru o viață de cuplu împlinită este să găsești un „băiat bun”. Dacă îți găsești unul potrivit ție, atunci poate ai o șansă.

Citeste
Lecția de profesionalism și omenie învățată la Ospedale Maria Santissima Addolorata
Lecția de profesionalism și omenie învățată la Ospedale Maria Santissima Addolorata

Am văzut că poți fi tratat cu profesionalism și omenie într-un spital. Nu doar în filme există medici dedicați meseriei lor…

Citeste