Citești
Scotch – Fragment din roman

Scotch – Fragment din roman

Revista Psychologies

Atita noroc: au plantat fabrica linga penitenciar.
Ca daca nu puscariasii, cine naiba curata ditamai curtea de zapada. Asa, de bine, de rau, in diminetile necesare, prizonierii sint scosi la munca silnica in folosul comunitatii.

Scotch, Ioana Bradea, Editura Polirom

Incolonati.
Inghesuiti in haine cacanii.
Inghetati inca din somn.
Fara manusi. Fara paltoane groase.
Unii au apucat sa si traga la repezeala niste caciuli.
Isi ascund sub ele urechile deja inrosite.
Altii n-au apucat.
Incearca sa-si lungeasca gulerul vestonului.
Sau mai bine isi indeasa gitul intre umeri.
Noroc cu voi, ma tilhari.
Noroc si voua, oameni ai muncii.
Cu trupuri indesate oblic in cabina portarului. Cu fruntea deja lipita ca o bancnota peste ziua de munca, semneaza rapid condica.
Din coltul ochiului, isi masoara pentru ultima oara puscariasii din curte. O privire se poticneste intr-un baiat. Moaca de om finut. Vag intelectual. Isi impinge pe nas ochelarii cu rame subtiri si argintii. Isi freaca degetele neputincioase.
Nu intereseaza pe nimeni ce-a facut ca sa ajunga dupa gratii.
E depasit cu pasi calculati.
Pina linga cateaua cea mica si neagra.
Cu burta larga alunecata peste zapada.
Nu simte iarna inghetata de afara.
Eventual isi simte murdaria: se freaca de gramada de zapada. Ramin urmele cafenii afara, oamenii muncii intra prin usa de metal in caldura.
Trec de birourile aliniate pe dreapta si pe stinga.
Pina la vestiare, unde se schimba hainele intre ele.
Intra in dulapuri metalice hainele de strada.
Ies la iveala salopetele de lucru.
Au la dispozitie zece minute sa bea din cafeaua adusa de acasa. Pe geamul din colt, dela etajul doi, s-ar vedea printre degete inghetate si citeva fisii de etichete colorate. Zbircite peste sticlele mici de plastic fierbinte. Daca s-ar apleca putin peste pervaz, inginerul sef i-ar vedea pe toti ascunsi in spatele depozitului, tragind cu sete din tigari.
Iar intirzie la program. Nicicum nu le intra in cap ca ziua de munca nu incepe niciodata la sapte si zece.
Incepe la sapte fix.
La fara cinci ar trebui sa fie deja in sectie, sa-si pregateasca masinile. Nu sa inghete intre degete tigari.
Nici nu mai nimeresc buzele. Incordate sub ciorapi. O sa-si scuture apoi fulgii lipiti de haina. In citeva minute porneste si masina agale spre casa. Trece incet prin fata blocului de locuinte din stinga fabricii.
Vireaza apoi si dispare dupa penitenciar.
N o mai atinge maneaua care strapunge fiecare dimineata cu perdele de dantela galbena si versuri disperate. Intre timp ies si copiii in drum. Se indreapta apatic spre scoala.
Cind ajung in dreptul autobuzelor, se opresc citeva clipe.
Asteapta zgribuliti sa treaca magaoaiele burdusite cu muncitori.
Dupa ultimul autobuz icnesc si se urnesc mai departe.
Au de mers, nu gluma.
Abia peste doi kilometri incepe orasul.
Pina atunci zboara chistoacele prin aer si ingalbenesc zapada cu gauri mici. Se grabesc spre sectie, spre inginerul sef cu plete prea lungi si negre, care le va vorbi iar, la protectia muncii, despre accidentele de munca aparute in celelalte fabrici. Despre cum trebuie sa se protejeze. Sa aiba grija de ei. Sa ajunga intregi acasa la copiii mici si sotiile iubitoare.
Sa si-o infiga odata in nas si sa fumeze direct cu narile, ce naiba.
Naucitor de palide si dealurile din jur.
Sa inchida odata fereastra inainte de a navali toata iarna in birou.
Intreprinderea de Prelucrari Mecanice si-a lasat breton cu turturi peste drum. Zeci de masini i-au inghetat in parcare.
Inclusiv masina secretarei.
Pe la trei si jumatate se va intinde iar peste parbriz sa-i stearga broboanele de zapada. Paltonul scurt va dezveli doua fisii de pulpe negre. La fiecare inceput de luna inginerul are de predat un tabel cu nevoile muncitorilor si o lista cu semnaturi cum ca s-a luat la cunostinta despre pericolul cutare sau primejdia respectiva.
Dar astazi il bintuie alt fel de pitici pe creier si indrazneste sa recunoasca pe fata ca nu mai are chef sa le repete iar si iar despre cum e posibil sa cada tabla de cinci tone pe piciorul lor. Da din mina a lehamite, isi aminteste ca nici de aceasta data nu s-au alocat bani pentru echipamentele de protectie. A facut iar pe doua foi scrise marunt necesarul de bocanci, manusi, veste groase si salopete. Si i s-a raspuns din nou ca in aceasta lume plina de sacali, unii oameni mor de foame. Iar el isi permite sa ceara bocanci noi si perdea de aer cald la intrarea in sectie.
Cum sa se aprobe asa ceva?
Lasa ca fiecare gaseste pe acasa cite o vesta mai groasa de adus si julit la locul de munca. Cine nu are isi face rost de la rudele care muncesc in fabricile din jur. Fac schimb – in locul vestei se dau potcoavele facute pe ascuns, din resturi nefolosite de tabla.
Toti muncitorii au cite o rezerva de potcoave pe care le scot pe furis din fabrica si le vind in sat sau in piata.
Inginerul s-a intrebat un timp daca exista in jur suficienti cai pentru cite sute de mii de potcoave s-au facut pe ascuns in atitia ani.
In final s-a lasat pagubas.
Pentru ca a intrat odata in baie si i-a surprins pe doi dintre subordonatii lui. Primul, maistru la Ambalare, ii povestea celuilalt coleg, care-si facea nevoile alaturi, cum a venit preotul cu Botezul Domnului la el si cum i-a explicat parintelui ca nu are bani.
Nu s-au platit salariile din decembrie anul trecut.
Dar ar putea sa plateasca pentru Sfinta Cruce citeva potcoave.
Patru, cinci sau chiar sase, daca parintele are ce face cu ele.
Sau daca are cui sa le vinda mai departe.
Inginerul a iesit incet din baie, a inchis usa cu grija.
Nu i-a mai certat ca fura din materialele fabricii.
A tot vrut sa-l intrebe pe maistru daca preotul a luat in final potcoavele sau nu. Dar n-a mai apucat: maistrul si-a dat demisia si a plecat in Spania. S-o fi saturat bietul sa cistige potcoave in loc de bani.
Isi arunca privirile peste pervaz, spre fabrica vecina.
Nu are chef sa le faca astazi protectia muncii.
Se apuca sa insire cu voce tare idei despre ce ar putea sa insemne atentia, dragostea, familia sau copiii de citeva luni care string tare un deget de tata si surid larg fara dinti, fara cuvinte.
Muncitorii isi dau coate si incep sa gesticuleze pe sub masa batjocoritor. Unii fac misto, altii asculta prostiti. Nu se asteptau la o asemenea lectie. Nu inteleg cum vine sa dai nume lucrurilor – inventindu-le ca sa eviti derapajele rationale si emotionale.
Nu are rost. S-a facut ora opt. Gata.
Incepe de acum inca o zi de munca, nervi, distractie, birfe, colegi noi angajati in ultima saptamina, povesti, sedinte, calcule anticipate de salariu, propuneri de imbunatatire a productiei, mailuri cu bancuri si poze indecente schimbate intre departamente, racnete de sefi, cani de cafea ascunse sub birou, tigari fumate pe ascuns in spatele depozitului: munca si iar munca.

Fragment din romanul

Scotch, Ioana Bradea, Editura Polirom

Scotch
de Ioana Bradea

Editura Polirom

Vrei cartea? Comanda aici.

Citeste Ce sa faci in Bistrita? – confesiunea autoarei.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top