Now Reading
Bun gust și sănătate cu Baba Yaga

Bun gust și sănătate cu Baba Yaga

Avatar photo
bun-gust-și-sănătate-cu-baba-yaga

Baba Yaga este un nume cunoscut printre cei care vor să comande mâncare sănătoasă, proaspătă și gustoasă. Brandul are din ce în ce mai mulți simpatizanți, pe bună dreptate. Preparatele delicioase sunt gândite să sature și să placă. Daniel Grigorescu, co-founder, este unul din oamenii aflați în spatele acestei firme care își propune să-i mulțumească chiar și pe cei mofturoși la mâncare.

Psychologies: Cum a început aventura Baba Yaga? Cine a ales numele și de ce o vestită vrăjitoare din mitologia popoarelor slave aduce acum mâncare în București?

Daniel Grigorescu: Aventura Baba Yaga a început acum vreo 3-4 ani când eu și asociatul meu, George Teodorescu, am realizat ce experiență și bagaj avem în domeniul acesta, al HORECA. George este mai mult decât un asociat, este un prieten de suflet cu care m-am întâlnit pentru prima oară la vârsta de 7 ani și de atunci am rămas prieteni foarte apropiați, pot spune că suntem ca o familie. Atât eu cât și George am lucrat zeci de ani în afara țării, atât pe apă cât și pe uscat. Cea mai mare perioadă am petrecut-o pe vase de croazieră la companii cu un ridicat prestigiu internațional.

După cum spuneam mai sus, într-o discuție în care analizam piața HORECA, cine ce a mai făcut, ce concepte noi au mai apărut pe piață, ne-am zis ce ar fi dacă am lansa un nou concept de meniuri cu o bogată varietate de produse. Ne-am gândit la toate locurile prin care am fost, unde am degustat multe și diferite preparate. Toate aceste experiențe si trăiri, George a reușit să le concretizeze în meniurile conceptului Baba Yaga. Pentru început am ales să pornim cu trei meniuri, meniurile mediteraneene și balcanice fiind foarte apropiate și îndrăgite de români, dar în același timp am propus și un meniu cu influențe nord-americane, amândoi fiind puternic legați de acest continent, unde am trăit nenumărate experiențe gastronomice.

Baba Yaga este un brand manifest, cu un nume care să sfideze trendurile, să creeze emoție puternică. Baba Yaga este creatura care întruchipează toate fricile noastre privind mâncarea: adunarea kilogramelor. Toți ar trebui să experimentăm plăcerea de a mânca. Toți ar trebui să mâncăm pentru a simți arome, gusturi, texturi, să savurăm modul în care se îmbină toate în farfurie. Mâncarea ar trebui să vorbească despre dragostea noastră pentru noi ca persoană, despre respectul pe care îl avem pentru noi: ne delectăm cu o mâncare bună, echilibrată, care ne încântă simțurile și ne oferă atât nutrienți, cât și plăcere. Să-ți dai voie să mănânci nu înseamnă să mănânci necontrolat, ci să ai mese bogate în nutrienți. Să mănânci nici mai mult, nici mai puțin decât exact atât cât ai nevoie. Dă-ți libertatea să descoperi acel „exact-cât-trebuie” al tău în conceptul Baba Yaga.

Meniuri Baba Yaga
Meniuri Baba Yaga

Care a fost parcursul dvs. personal și profesional? Cum ați ales industria ospitalității?

D. G.: Având dorința de a călători și a învăța lucruri noi, am avut oportunitatea de a pleca să lucrez pe un vas de croazieră. Acest lucru se întampla cu câțiva ani înainte de anul 2000. Astfel am pornit într-o Aventură ce avea să dureze aproape 10 ani, aventură ce m-a purtat de-a lungul și de-a latul mapamondului și mi-a dat oportunitatea să învăț și să progresez de la o poziție de entry level la una de middle management. Au fost multe încercări și multe experiențe ce m-au dus aproape prin toate departamentele unui hotel de lux plutitor, vasul de croazieră. La finalul acestei decade am luat decizia de a întemeia o familie, decizie ce a venit la pachet cu o slujbă aici, acasă, pe uscat. Prima aplicare a însemnat primul job la un prestigios aparthotel din București, CentreVille Aparthotel. Experiența dobândită pe meleaguri străine și-a spus repede cuvântul, astfel că după un an de zile eram F&B manager peste cele 2 restaurante, 2 baruri și room service ale hotelului ce deservea 350 de apartamente în centrul Bucureștiului. După o perioadă, spiritul antreprenorial mi-a dat un impuls și am semnat un acord cu polonezii de la lanțul de restaurante Dominium. Alături de ei a urmat încă o decadă în care am dezvoltat acest brand în România prin deschiderea a 11 restaurante, majoritatea dintre ele în centre comerciale. În această perioadă am reușit să punem pe picioare prin multă pasiune și efort primul club de squash din București, Squash4all. Squash4all a împlinit anul trecut 10 ani de existență.

După perioada Dominium au urmat câțiva ani în care am dezvoltat alături de partenerul și prietenul meu George câteva mici investiții în lumea blockchain.

Timpul pus la dispoziție de pandemie ne-a oferit răgazul de a cristaliza și lansa conceptul Baba Yaga.

Prin ce se remarcă Baba Yaga în peisajul culinar din București?

D. G.: Conceptul Baba Yaga poate fi caracterizat prin câteva cuvinte cheie:

  • Calorii cu gust
  • Și gustos, și sănătos!
  • Revoluția gustului
  • Sănătate și echilibru
  • Timp pentru viață

Ce planuri aveți, cum vă vedeți peste 5 sau chiar 10 ani?

D. G.: În continuare vom dezvolta diversitatea meniurilor noastre cu noi tipologii de bucătării, precum și un nou concept de alimentație sănătoasă. În următorii 5 ani vrem să fim prezenți în toate marile orașe din România unde să oferim meniuri sănătoase la cât mai multe persoane.

Care au fost obstacolele cele mai dificile pe care le-ați întâmpinat?

D. G.: Au fost multe momente dificile, dar consider că cel mai greu a fost construirea unei echipe care să înțeleagă viziunea Baba Yaga. Am lucrat și lucrăm mult la construirea unei culturii organizaționale sănătoase în cadrul companiei noastre.

Care au fost cele mai mari reușite de până acum?

D. G.: Câteva din reușitele Baba Yaga sunt reprezentate de aprecierile pe care le primim constant din partea clienților noștri. O altă reușită este reprezentată de creșterea constantă pe care conceptul Baba Yaga o are din momentul lansării și până în prezent, chiar dacă contextul economic este unul foarte dificil.

Știu că sunteți pasionat de apă, de navigare, de scufundări. Cum îmbinați această pasiune cu profesia?

D. G.: Pot spune că pasiunea mea legată de apă, navigație, scufundări mă ajută să îmi găsesc echilibrul și să îmi continui traiectoria profesională. În expedițiile mele alături de George, pot spune că nu pot decât să mă bucur de minunile pe care George le prepară, fie la un ceaun cu foc de lemne, fie pe un aragaz de campanie.

Meniu Baba Yaga
Meniu Baba Yaga

Ce sfat ați da celor care vor să lucreze în industria ospitalității?

D. G.: Pe cei care vor să lucreze în industria ospitalității îi sfătuiesc să încerce să își găsească mentori autentici, care să îi îndrume și să îi inspire. Astfel vor progresa foarte repede și vor prinde drag de această activitate.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top