CITESTI ACUM
Copiii nu se tem să se nască în vreme de război

Copiii nu se tem să se nască în vreme de război

copiii-nu-se-tem-să-se-nască-în-vreme-de-război

Medicina este mai mult decât o profesie, este o vocaţie. Această afirmaţie se validează cu asupra de măsură în contextul în care, a-ţi face meseria presupune să consimţi să te expui la riscuri ieșite din sfera comună, să-ţi asumi în cazuri extreme că poţi fi rănit, răpit sau să plătești cu viaţa pentru gestul tău profund altruist de a te pune în slujba umanităţii. A fi medic în misiune umanitară alături de alte zeci de mii de medici și cadre medicale, în cadrul organizaţiei non-guvernamentale umanitare „Medici fără Frontiere” (MSF) dă măsura reală a dedicării și profesionalismului cu care un om își face meseria. Un interviu inedit și plin de culoare cu dr. Gabriela Zoican, medic specialist de obstetrică și ginecologie de la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău, care și-a oferit cunoașterea, în misiune, alături de Médecins sans frontières.

Psychologies: Doamnă doctor, privesc cu mare admiraţie curajul și dedicarea dvs. Aţi fost plecată pentru trei luni în Yemen, o ţară aflată în război. Care a fost motivaţia din spatele acestei chemări?

Gabriela Zoican: Chemarea a venit dintr-o nevoie a mea de a învăţa ceva nou și am avut parte de o experienţă inegalabilă.

Cum a fost procesul de recrutare în organizaţia internaţională Médecins sans frontières (MSF)?

G. Z.: MSF este o organizaţie foarte mare, răspândită în toată lumea. Orice încercare de recrutare care vine din Europa de est, din România  Bulgaria, Ungaria, Ucraina, trece prin Viena, care aparţine de Geneva. În 2019 am început demersurile. Am mers la Viena, am dus și am trimis o sumă de documente și am susţinut un interviu în luna iunie. Nu se primește răspunsul imediat. În august mi s-au mai solicitat unele documente. Ulterior am fost admisă cu rezerve și am urmat cursul Preparation Premier Depart (pregătire pentru prima plecare), curs finanţat de MSF, care s-a desfășurat pe durata unei săptămâni, la Viena, în limba engleză. Interviul a fost neașteptat, avea legătură mai mult cu adaptarea la mediu.

Citește articolul integral în ediția de aprilie a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!