Now Reading
Keira Knightley – Am nevoie de conexiune umana

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Keira Knightley – Am nevoie de conexiune umana

Fermecatoare, simpatica, indrazneata si moderna. Sunt atribute pentru a o descrie pe Keira Knightley. Desi este recunoscuta pentru corsetele purtate in dramele de epoca sau pentru cuceririle din comediile romantice, Keira isi cauta in permanenta urmatoarele aventuri.

E optimista, entuziasta, foarte modesta cand vorbeste despre iubire, viata amoroasa, colegii de platou. Nu numai ca se afla pe culmile carierei, dar actrita aceasta superba si desteapta si-a gasit si sufletul-pereche la inceputul noii sale vieti de superstar. Este incantata de recenta casatorie cu artistul britanic de muzica indie, James Righton, de la care asteapta si un copil.

 

Psychologies: Cum te regasesti in filmele tale de dragoste? In suferinta personajelor indragostite?

Keira Knightley: Este vorba despre oamenii care „cad“ la un moment dat in viata si care se chinuie sa se adune de pe jos. Si, chiar daca e vorba de o poveste de dragoste sau de cariera, sau de orice altceva, cred ca nu poti fi adult fara sa te fi simtit macar o data astfel.

In orice mod, oricat de extrem. Acel sentiment cand, deodata, te gandesti ca stii exact ce se intampla. Si cine esti si unde te duci. Iar apoi, brusc, descoperi ca nu ai absolut nicio idee cine esti. Sau unde te duci, sau ce se intampla cu tine. Adica nu cred ca poti sa fii adult si sa nu fi experimentat senzatia asta.

 

Ai fost aleasa de multe ori ca fiind cea mai frumoasa femeie din Marea Britanie si din Statele Unite. Cum te vezi, personal?

K.K.: Sincer, nu ma consider neaparat frumoasa – majoritatea oamenilor arata minunat dupa patru ore de pregatire la machiaj si par, nu crezi?

 

Ce parere ai despre moda din zilele noastre? Despre stilul de azi?

K.K.: Ador pantofii! Mereu i-am iubit.

 

Iti place sa mergi la cumparaturi?

K.K.: Nu prea. Cumpar foarte multe lucruri online. Si nu am mult timp de shopping.

 

Care este placerea ta „vinovata“?

K.K.: Vinul alb, rose sau rosu. Paharele foarte mari cu vin sunt cel mai bun lucru pentru o seara in care sa te relaxezi acasa.

 

Cum reusesti sa-ti intretii silueta atat de bine?

K.K.: Merg. Incerc sa merg pe jos peste tot: prin New York, Londra, absolut oriunde ma aflu. Este si o modalitate perfecta de a cunoaste locurile, lumea.

 

Ai vreun secret pentru frumusete pe care ti-l impui mereu?

K.K.: Apa si iar apa. Mentine-te hidratat, iar pielea si intregul tau corp vor arata si se vor simti mai bine. E o baza perfecta pentru piele.

 

Crezi ca dragostea invinge tot sau ca realitatea se va instala intr-un fel, la un moment dat?

K.K.: Am 30 de ani. Cred ca ar fi putin ciudat sa am inca notiunile alea romantice despre relatii, pe care le ai in adolescenta. Cred ca este absolut imposibil de explicat. Si mai cred ca dragostea cuprinde, in egala masura, si foarte multe momente dureroase, si foarte multe minunate.

Adica ar fi aiurea sa zic „da, dragostea invinge intotdeauna. Doar romantismul conteaza“. Ati crede ca vorbesc prostii. Deci, nu. Adica am impresia ca e mai mult o fascinatie.

Sunt intrebarile alea la care nu putem raspunde niciodata: de ce simtim ceea ce simtim? De ce suntem atrasi de oamenii astia? De ce, chiar si atunci cand este rau, ne intoarcem pentru mai mult? De ce avem toate astea in noi, stii?

 

Cum ai intrat in lumea filmului?

K.K.: Pai, am inceput cand aveam trei ani, deci nu am avut nevoie sa fac prea multe. Adica nu am inceput cand aveam trei ani. Am cerut un agent cand aveam trei ani si am obtinut un agent cand aveam sase ani.

Si cred ca l-am obtinut pentru ca profesoara mea de la scoala, descoperise ca sunt dislexica. Si au zis ca trebuie sa imi ofere ce-mi doresc, iar eu imi doream un agent. Asa ca l-am primit si am inceput de acolo. Deci, nu, nu m-a fortat nimeni sa fac asta.

 

Stiai ceva despre Alan Turing (The Imitation Game, un film despre inventatorul computerului) inainte de inceperea acestui proiect?

K.K.: Citisem un articol in The Guardian acum vreo cinci ani, in care se incerca din rasputeri sa i se gaseasca o scuza. Si apoi imi amintesc ca am citit mai mult, pentru ca ma fascinase povestea, iar in acelasi timp eram socata ca nu auzisem de el pana atunci si ca nu stiam ce se intamplase cu el.

L-am cautat pe Google si am incercat sa gasesc cat mai multe informatii. Si apoi, cand am auzit ca vor sa faca un film, am stiut ca vreau sa fac parte din el. Nu stiam mai nimic despre povestea lui Joan, pe care o vor spune, sau despre ce alte femei vor fi implicate, dar stiam ca este o distributie nemaipomenita.

Sunt foarte multi actori care, in general, joaca roluri foarte mari, dar care aici au jucat, in el, roluri foarte mici, probabil pentru ca simteau si ei ca este o poveste care trebuie spusa si ca sunt multi oameni care si-ar dori sa faca parte din aceasta productie.

 

Alan Turing era obsedat de munca lui, dar nu la fel sunt si actorii obsedati de un rol, pana devin aproape antisociali?

K.K.: Cred ca majoritatea actorilor pe care ii iu­besc sunt asa cu munca lor. Regizorii si, fara indoiala, scriitorii sunt, si ei, obsedati.

Cunosc o gramada de scriitori si, cand se apuca de o chestie, sunt in chestia aia si nu-i mai poti scoate si, da, exact asa este si cand esti actor. Si, desi nu pot intelege matematica in niciun fel, pot intelege genul asta de obsesie pentru ceva.

 

Ce rol te-a obsedat cel mai tare?

K.K.: Cred ca Anna Karenina, din cauza tehnicii pe care o presupunea personajul si din cauza modului in care John Wright a vrut sa faca filmul.

A fost atat de tehnic si Anna era o piesa atat de importanta, pentru ca ea avea rolul sa tina totul la un nivel foarte ridicat, si ajunsesem undeva la 12, 14, pana la 16 ore de munca pe zi, intr-un milion de cadre diferite si intr-un milion de moduri. Cred ca asta m-a consumat foarte tare.

Iar eu nu sunt un actor tehnic. Si asta inseamna tehnica. Asta vor face multi actori americani, pentru ca este obligatoriu sa te tii de ceva, indiferent ce reprezinta acel ceva. Sa te tii de el mereu.

Si este, totusi, o meserie atat de instabila, incat, chiar daca o duci bine (iar eu, in mod cert, o duc foarte bine) este atat de instabila, incat, daca nu ai acea obsesie, nu are niciun sens sa o mai faci.

Pentru ca nu este usor. Cred ca doar 20% dintre actori chiar muncesc, iar absolut fiecare dintre cei pe care ii stiu, are chestia asta.

 

Te-ai obisnuit cu instabilitatea asta?

K.K.: Nu am stiut niciodata altceva, deci, da.

 

Chiar ti se par atragatori barbatii geniali? Ca Alan Turing?

K.K.: Nu.

 

De ce?

K.K.: Pai, cate genii am intalnit? Cred ca am intalnit multi care se apropie de starea asta si am intalnit si mai multi care doar se cred genii. Si poate doar despre unul chiar as spune ca este.

Iar ei sunt in mare parte niste fiinte antisociale, sunt ei cu ei aproape in totalitate. Asa ca nu cred ca oamenii chiar se simt atrasi in mod particular de asa ceva. Eu am nevoie de conexiune umana.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top