Now Reading
Liliana Nechita – Noi, emigrantii, am devenit puternici pentru ca am stiut sa infruntam amarul

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Liliana Nechita – Noi, emigrantii, am devenit puternici pentru ca am stiut sa infruntam amarul

Liliana Nechita (Angheluta) s-a nascut in 1968 si lucreaza de opt ani in Italia. In 2013 a publicat, prin intermediul revistei Avantaje, testimonialul „Exodul mamelor”, care a stat la baza documentarului cu acelasi nume realizat de Irina Pacurariu pentru Televiziunea Romana. A fost laureata a Galei Premiilor Femeia Anului 2013 pentru promovarea si apararea drepturilor femeii. In „Cirese amare” asterne noi ganduri, scrisori adresate unei prietene din tara.

„Liliana si-a crescut copiii singura, mama si tata la un loc; a varuit, a crapat lemne, a tencuit, a gatit mii de oale de mancare, a facut teme, a visat cu Vivaldi, a incercat sa traiasca normal. Greu. Asa ca a ascultat de o prietena, a urcat in primul microbuz catre Roma si a ramas acolo.

N-a durat mult si a ajuns la marginea prapastiei. Atunci a inceput sa scrie si a descoperit ca astfel se curata, se elibereaza, are puterea de a da mai departe povestile ei sau ale altora.

Cand a plecat era femeie de 30 si ceva de ani, care, in mica ei valiza, printre cateva haine de schimb, a luat si doua-trei carti de capatai sa-i tina de urat si de dor. Nici prin gand nu-i trecea ca va ajunge sa se scrie pe sine, in propria ei carte.“ (Irina PACURARIU)

 

De ce ati scris aceasta carte?

Liliana Nechita: Pentru ca dincolo de granitele Romaniei nu e nici un Paradis, dimpotriva. Pentru ca multi dintre cei plecati nu povestesc mai nimic din suferintele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevarului, in numele tuturor.

 

Care este mesajul mai puternic pe care ati vrea sa il recepteze cititorii ei?

L.N.: As vrea ca oamenii sa-nteleaga ca aici nu e nici un sac de bani in mijlocul drumului, ca e extrem de greu sa rezisti departe de tara, departe de familie, de teiul din fata casei!

Lasi in urma lumea ta, zambetul celor dragi si veioza la lumina careia citeai seara, gustul painii si parfumul de liliac. Sunt zile cand iti vine sa saruti vantul, cu gand ca trece prin parul copiilor tai.

 

Ce credeti ca va schimba ea, daca v-ati propus sa schimbati ceva…

L.N.: As dori ca oamenii sa se gandeasca bine inainte de a pleca. De fapt, as dori sa nu mai plece, sa-ncerce sa schimbe lucrurile din interior. Plecarea nu rezolva mare lucru.

Nu te imbogatesti, reusesti doar sa vietuiesti un pic mai bine. In multe cazuri e vital. Dar in multe altele, plecarea se poate evita. Pentru ca o canapea in plus, un computer nou sau o masina nu justifica despartirea de cei dragi.

 

De ce titlul „Cirese amare”?

L.N.: Pentru ca povestirile mele, de fapt scrisori adresate unei prietene din tara, sunt mici, multe si amare. Dar stiti ceva? Ciresul amar e unul dintre cei mai rezistenti arbori.

Au viata lunga si taria de a lupta, an dupa an, cu viscolul si seceta. Noi, emigrantii, am devenit puternici pentru ca am stiut sa infruntam amarul. Si nu ne-am pierdut speranta de a ne intoarce. Acasa.

 

Foto: Woman with luggage

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!