Now Reading
Cateva vorbe cu Irina Nicolae

Cateva vorbe cu Irina Nicolae

Revista Psychologies

Irina Nicolae, vedeta

Muzica (ASIA si restul), televiziune, agentie imobiliara, album foto: „O parte din lume vazuta prin ochii mei”, frumoasa, frumoasa, frumoasa… Cine sa fie? Este Irina Nicolae, cu care Iuliana Alexa a schimbat cateva vorbe pentru voi…

De ce carti pentru copii? Cum va ‘transpuneti’ in psihologia unui copil pentru a intelege ce vrea sa citeasca? Povestiti-ne pe scurt o povestioara din carte care credeti ca va placea in mod deosebit.
Am inceput sa scriu carti pentru cei mici datorita nepoatei mele care la vremea respectiva avea doar 3 anisori si, bineinteles, din dragostea mea pentru cei mici. Ea a fost „inspiratia” mea, si asa s-a nascut prima carte de povesti semnata Irina Nicolae, care poarta numele: „In tara lui Dovlecel”, o poveste captivanta care va va purta intr-o lume de poveste…

Cartea mea „In tara lui Dovlecel“ vine cu un concept nou pe piata romaneasca, adresandu-se si celor mici care nu stiu inca sa citeasca, dar si celor care detin deja „tainele“ cititului. Pentru cei mici povestea pe care am scris-o este redata cu ajutorul ilustratorului Iulian Pena. Astfel, povestea este prezentata grafic in concordanta cu textul autorului, dar in acelasi timp, lasand loc si imaginatiei celor mici…

Cred ca a scrie carti pentru copii este o provocare pentru fiecare autor, avand in vedere sinceritatea si dezinvoltura celor mici de a-si expune fara retineri opiniile, dar, daca ai reusit sa-i captivezi si sa le aduci zambetul pe buze si dorinta de a-ti deschide cartea si de a citi cat mai des povestea, atunci intr-adevar te poti numi castigator.

Am vrut sa scriu o poveste care sa nu semene cu nicio poveste pe care eu am citit-o sau auzit-o in copilaria mea si asa s-a nascut personajul Dovlecel, un fel de Zana buna…

Povestea nu este scrisa episodic, ci ea curge atragandu-te si starnindu-ti curiozitatea de la inceput pana la final…O poveste buna trebuie sa „te prinda” inca de la primele fraze si sa te tina lipit de carte pana la final…Va recomand sa o cititi si astept parerea voastra…Teo Trandafir mi-a facut cel mai frumos compliment : „Scrii povesti asa cum nu se mai scriu…”, pentru mine asta spune mult…

Aveti ceva ce regretati?
Nu am regrete. In viata am facut intotdeauna ceea ce mi-a placut, cu pasiune, daruire si convingere…Regretele nu au loc in ecuatia asta…

Depasiti limita de viteza? Cat de des?
Uneori mai depasesc viteza ca oricare dintre noi, cred, dar nu sunt o vitezomana, chiar daca am o masina care “adora “ viteza… Prefer siguranta inainte de toate!

Ce relatie aveti cu banii? Ce sfat ati da altora pe aceasta tema? Ce sfat nu ati da?
Nu inteleg intrebarea…Relatiile sunt pentru oameni si intre oameni! Nu dau in general sfaturi, deci…

Ce reviste cititi si de ce?
Citesc revistele glossy pentru ca sunt femeie si-mi face placere sa fiu la curent cu noutatile in materie de beauty, moda, dieta (Vogue, InStyle, Bazar, The One, Viva!, Ce se intampla doctore, Story, Unica, Elle…) dar citesc, de asemenea, si Times, National Georaphic, News

Ce personalitate istorica admirati si de ce?
Cred ca Vlad Tepes…avea o personalitate puternica si o tara la fel de puternica… cel putin asa descriu cronicile vremii…

Erati populara in scoala? De ce da, de ce nu?
Cred ca da, daca popularitatea se „traduce” in numarul celor care te inconjurau… De ce? Aici ar trebui sa raspunda ei. Raspunsul meu e unul simplu, pentru ceea ce sunt!
 

Daca ar fi sa o luati de la capat in viata ce nu ati mai face?
Nu as schimba nimic din ceea ce am trait! Am facut in viata ceea ce am dorit eu, nu altcineva, si chiar daca poate au exista si greseli, cred ca ele m-au ajutat sa ajung mai departe, sa fiu mai puternica, mai ambitioasa.

Poate doar daca as avea o putere magica si mi-as aduce bunicii din nou pe Pamant, da, asta as schimba!

Sunteti credincioasa? Credeti in Mos Gerila sau in Mos Craciun?
Da, sunt o persoana credincioasa.
Legat de Mos Gerila si Mos Craciun, cred ca eu fac parte din generatia care s-a „nascut “ cu Mos Gerila (perioada comunista) si care acum crede in spiritul lui Mos Craciun…

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top