Citești
Cand copiii (ne) spun povesti

Cand copiii (ne) spun povesti

Revista Psychologies

Prieteni care nu exista sau scenarii de adormit copiii din picioare. Iata ce se intampla adesea. Trebuie sa ne ingrijoreze, sa ne amuze, sa asteptam sa treaca? Specialistii revin asupra virtutilor imaginatiei si asupra sensului ascuns al acestor fabulatii.

Cand avea cinci ani, C. il adora pe fratele ei mai mare. El venea sa o caute la scoala cand iesea de la liceu, o ajuta sa-si construiasca puzzle-urile, si cand baietii o bateau la cap, o apara. Cel mai mult ii placea cand o lua cu scuterul. Da, intr-adevar, era un frate formidabil.

Supararea este ca ea nu avea in realitate decat o surioara de trei ani, un pic prea prezenta pentru gustul ei, fratele nu exista decat in mintea ei. Prieteni virtuali care mananca bomboanele pe ascuns, fetite care se joaca sau vorbesc cu jucariile lor animate, lumea celor mici este adesea populata de povesti in care ei cred cu tarie. Atunci, poate fi vorba de o samanta de mincinosi sau poeti in devenire ?

„Aproximativ doua treimi dintre copiii intre doi ani si jumatate si sapte ani trec prin episoade de fabulatie“, spune psihanalistul si psihoterapeutul Pascal Neveu. „Un fenomen care se explica prin insasi constructia individului“, explica el. „De-a lungul primelor sapte pana la noua luni din existenta sa, bebelusul nu este constient de propriul eu. Realitatea si imaginatia se combina fara ca el sa fie capabil sa le distinga pe una de cealalta. Incetul cu incetul, micutul se indeparteaza de mama lui si se deschide spre lume, dar trebuie sa astepte aproximativ sapte ani, faimoasa «varsta a ratiunii», inainte de-a face intr-adevar diferenta intre ceea ce este real si ce nu este.“

Invatarea este, de altfel, mai complicata“, constata Elisabeth Brami, psiholog si scriitoare: „Sunt intotdeauna surprinsa de parintii care se intreaba si se nelinistesc peste masura atunci cand micutul lor dovedeste o imaginatie debordanta: ce fac ei, ce facem noi, de altfel, daca nu sa le povestim toata ziua grozavii false copiilor, incarcandu-i de fictiuni amestecate cu fapte reale?“

Si sa dezvaluim lista inventiilor noastre mincinoase: soricelul, Mos Craciun… „In cate dintre cartile de noapte buna ale copiilor ne vine ideea sa precizam ca este o poveste plina de falsitati?“, se intreaba Elisabeth Brami. „Pana la sapte ani, copilul este animist“, continua ea, „obiectele si animalele fiind persoane cu care copiii vorbesc si care le raspund.“ De unde si succesul universului lui Walt Disney sau Lewis Carroll, locuite de Iepurasul intarziat, Ceainicul vorbitor sau Locomotiva nervoasa.

 

See Also

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia februarie 2013.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top