Citești
Catherine Zeta-Jones – Iubesc provocarile

Catherine Zeta-Jones – Iubesc provocarile

Cătălina Cristescu

O putem vedea la cinematograf in rolul unui seducator agent secret rus in Red 2, un film ce imbina cu succes comedia si actiunea, si are o distributie formidabila. Indiferent de faima de care se bucura, pentru ea, rolul cel mai important este cel de mama si, desi este o aparitie spectaculoasa si rafinata, ne poate surprinde cu alegeri simple, banale.

 

S-a nascut pe 25 septembrie 1969 in Swansea, West Glamorgan, Wales, Marea Britanie.

Are aceeasi zi de nastere ca si Michael Douglas, la 25 de ani diferenta insa.

Tatal ei a fost proprietarul unei fabrici de dulciuri.

A spus despre rolul Velma Kelly, din Chicago, ca a fost fascinant, dar la fel de dureros ca si nasterea fiului sau.

A mai fost logodita cu actorul Angus Macfadyen.

Ii place sa asculte Elvis Presley si Van Morrison pentru ca, pana sa plece de acasa, timp de 15 ani, tatal ei o trezea in fiecare dimineata cu melodiile American Trilogy a lui Elvis si Moondance a lui Van Morrison.

In 1992, single-ul sau For All Time a fost pe locul 36 in topurile muzicale britanice, iar in 1995, In the Arms of Love a fost, timp de o saptamana, pe pozitia 72.

 

La inceputul lunii august, publicatiile axate pe vedete anuntau posibilitatea destramarii unuia dintre cele mai faimoase cupluri de la Hollywood: Catherine Zeta-Jones si Michael Dou-glas. Se pare ca cel din urma deja parasise caminul conjugal, invocand problemele de sanatate ale Catherinei, diagnosticata ca bipolara si, de aici, un comportament caruia el nu ii mai putea face fata.

Cu siguranta, nu a fost simplu pentru cei doi sa se lupte cu cancerul si tulburarile psihice, Catherine Zeta-Jones declarand ca vestea imbolnavirii sotului sau i-a afectat propria sanatate si i-a accentuat boala, pe care cu greu a recunoscut-o public, fiind o persoana foarte discreta si rezervata, dar care spera ca, discutand deschis despre ce inseamna sa fii bipolar, va ajuta oamenii aflati in aceeasi situatie.

In cazul divortului, cuplul ar trebui sa imparta o avere estimata la peste 300 de milioane de dolari, dar daca se va ajunge aici, ramane de vazut, mai ales ca acum ceva vreme, intr-un interviu, Catherine Zeta-Jones declara ca a fost crescuta intr-un puternic spirit catolic, iar pentru ea ideea de divort pur si simplu nu exista.

Este un fan declarat al musicalurilor, in special cele pe care le-a vazut in copilarie – Mary Poppins (1964), Chitty Chitty Bang Bang (1968) – si este prietena foarte buna cu Bonnie Tyler, care a cantat la nunta ei cu Michael Douglas, amandoua fiind nascute in aceeasi regiune.

Cariera Catherinei include si o companie de productie, numita Milkwood Film, al carei nume a fost inspirat de piesa Under Milkwood, scrisa de Dylan Thomas, originar din Swansea, orasul natal al actritei. Talentul sau actoricesc i-a fost recunoscut prin acordarea diferitelor premii, iar in 2010 a primit din partea reginei Angliei distinctia Commander of the Order of the British Empire.

 

Psychologies: Cum erati cand v-ati inceput cariera, aveati acea intensitate fulminanta?

Catherine Zeta-Jones: La debut, da. Cand aveam 11 ani, imi petreceam fiecare secunda libera cantand si dansand, iar la 16 ani, am decis sa merg sa studiez la Londra. Eram foarte hotarata si ambitioasa. Acum sunt mult mai relaxata, ca stil de viata, in general. Am o familie si nu mai simt dorinta aceea arzatoare de a lucra. Cu siguranta, mi s-au schimbat prioritatile. Ce este interesant insa este sa o vad pe fiica mea, Carys, cum da semne ca ar vrea sa imi calce pe urme.

 

Care a fost decizia esentiala in cariera dvs.?

CZ-J: Cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa parasesc Londra, unde lucram in televiziune, si sa ma mut la Los Angeles. Pentru mine, asta a schimbat totul.

 

Cum ati reusit sa pastrati echilibrul familie-cariera?

CZ-J: Nu prea imi place sa folosesc cuvantul „echilibru“ cand vine vorba de copiii mei. In final, ei sunt viata mea, iar res-tul vine ca un bonus. Inainte de a fi mama, totul se rezuma la a-mi face bagajele pentru filmari, care aveau loc in diferite tari; acum nu mai pot trai asa. Incerc sa imi programez munca intre perioadele cand ei sunt alaturi de mine.

 

V-ar placea sa fiti din nou pe scena?

CZ-J: In ultima vreme, chiar am primit destule oferte sa plec la New York pentru anumite proiecte, in general musicaluri. Dar asta presupune un angajament foarte mare. Perioada de repetitii, sa fii in forma pentru show… Ar trebui sa fie un rol pe care mi-l doresc foarte mult, astfel incat sa ii dedic cel putin un an. Poate ca durata nu este – in mod normal – foarte mare, dar pentru mine este importanta, daca ma gandesc la aspectul logistic: adica, ori ma mut la New York, ori zbor frecvent acasa. Asadar, o piesa de teatru sau un musical se afla in plan, dar nu stiu cand se va intampla asta si cum ma voi descurca.

 

Deci, va plac provocarile?

CZ-J: Iubesc provocarile, de aceea am facut si primul musical pe Broadway, A Little Night Music. Jucam rolul unei actrite, Desiree Armsfelt, si a trebuit sa cant Send in the Clowns. Desiree era extrem de dorita de sexul opus. A fost foarte senzual, sexy, amuzant. Iar Angela Lansbury juca in rolul mamei mele. Ce sa imi doresc mai mult?!

 

Cei care nu stiu ca si cantati raman uimiti…

CZ-J: Debutul pe scena l-am facut la varsta de 12 ani, cu rolul principal din Annie, la Swansea Guild Theater din Wales, apoi am studiat pentru a fi cantareata si dansatoare in marile sali londoneze. La16 ani, aveam rolul principal din 42nd Street. Sunt satula deja cand sunt intrebata daca chiar eu am cantat in Chicago si prefer sa raspund ironic: „Nu, Britney a cantat in locul meu in acest film, nu a facut o treaba buna?“.

 

Ati cantat vreodata o piesa pe care sa o dedicati cuiva?

CZ-J: Da, la nunta mea cu Michael. I-am cantat la pian pe la 4 dimineata, nu a fost ceva oficial, ca in timpul unui concert.

 

Cum priviti in trecut, la anii, ’90 cand ati avut doua hituri?

CZ-J: Nu cred ca va face nimeni un film din asta, dar a fost o perioada fascinanta pentru mine, o lume fascinanta. Revenind in prezent, cu certitudine prefer ceea ce fac acum.

 

Si anii ’80 au fost fabulosi, aveti o melodie preferata de atunci?

CZ-J: Cu siguranta, si e amuzant ca m-ati intrebat asta pentru ca, de curand, am ascultat la radio Pat Benatar cu Hit Me with Your Best Shot. Dar erau foarte multe melodii care imi placeau.

 

Pe vremea aceea se purtau coafurile voluminoase…

CZ-J: Da. Si nu faceam exceptie. Bine, parul meu este oricum voluminos si greu de imblanzit. Atunci eram adolescenta si lucram la un teatru din Londra. Iar coafurile acelea uriase erau favoritele mele… stilul Duran Duran… La scoala trebuia sa ma asez in spatele clasei, altfel colegii mei nu mai vedeau nimic la tabla. Iar cu ocazia filmului Rock of Ages, a fost incredibil parca sa calatoresc in timp, catre acea perioada.

 

Aveati o formatie, un star rock, pe care obisnuiati sa o/il urmati in turnee?

CZ-J: Nu la nivelul asta, insa imi amintesc cand U2 era doar o formatie irlandeza ce venise in Marea Britanie, i-am vazut de multe ori in concerte, pana sa devina celebri si sa uimeasca o planeta intreaga. Iar acum sunt coplesita cand ma intalnesc cu Bono si ma intreaba ce mai fac. Mereu imi spun: „Doamne, e Bono!“. Odata am mers cu copiii mei la colindat la el acasa, a trebuit sa fiu foarte serioasa, sa ma stapanesc, sa nu ma copleseasca emotiile. Si cand ma gandesc ca, pe vremuri, stateam ore intregi la coada ca sa cumpar bilete pentru concertele lor.

 

Va este dor de locul unde ati copilarit?

CZ-J: Imi este dor de comunitatea aceea tipica orasului mic. Lucrurile erau foarte simple in Mumbles. In loc de „uite-o pe Catherine Zeta-Jones, auzi: „Buna, Cath! Ce faci?!“.

 

Care este cel mai trasnit zvon pe care l-ati auzit despre dvs.?

CZ-J: Cea mai ridicola poveste a fost ca imi pun caviar pe par, pe post de tratament. In niciun caz nu l-as irosi asa: la cat este de bun, l-as manca pe tot direct din borcan.

 

See Also

Sau o intamplare amuzanta?

CZ-J: Mama este o femeie foarte cocheta, care mereu imi spunea: „Aranjeaza-te putin, da-te cu fard de obraz, niciodata nu se stie cand vei putea face cunostinta cu presedintele“. Iar acum cativa ani, eram cu Michael la Casa Alba, faceam un tur, o vizitam, si purtam sapca, pantaloni cu manseta intoarsa, nu eram deloc machiata si pe neasteptate, Bill Clinton a iesit din Biroul Oval sa ne salute. Cand am ajuns acasa, primul lucru pe care l-am facut a fost sa o sun pe mama si sa ii spun: „Mama ai avut dreptate, am iesit din casa aratand ingrozitor si m-am intalnit cu presedintele“.

 

Aveti o pasiune anume, colectionati anumite obiecte?

CZ-J: Unii oameni sunt colectionari de arta, noi colec-tionam case. Avem un apartament in Manhattan si case in Los Angeles, Mallorca (Spania), Aspen (SUA), si o ferma in Quebec, Canada, care a apartinut inainte unui ordin de calugari franciscani. Ca pasiuni… imi place foarte mult sa pescuiesc si sa joc golf. Joc impreuna cu prietenele, de doua ori pe saptamana! In Insulele Bermude, pentru ca avem terenul de golf chiar langa casa, dupa ce duc copii la scoala, joc golf pana la ora pranzului.

 

Am inteles ca numele dvs. are o poveste aparte.

CZ-J: O bunica se numea Catherine si cealalta – Zeta, botezata dupa vasul pe care strabunicul meu l-a luat catre Grecia.

 

Obisnuiti sa gatiti pentru copii?

CZ-J: De obicei, pregatesc micul dejun…

 

Aveti un fel de mancare caruia nu ii puteti rezista?

CZ-J: Nu suna sofisticat, dar ador sandvisurile cu somon afumat si paine neagra, iar in mijloc cartofi prajiti zdrobiti. Asta am mancat in timpul celor doua sarcini si, de curand, la cina, doua zile la rand. Mai imi plac cartofii cu peste, cu pui… Iar daca tot restul vietii ar trebui sa mananc paine cu branzeturi, as fi foarte fericita.

 

Dar un fel de mancare pe care il detestati?

CZ-J: Detest din toata inima untul de arahide! Nu ma atingeam de el nici cand eram mica, nu imi place consistenta pe care o are. Desigur, familia mea il prefera si in mod obligatoriu trebuie sa avem cel putin un borcan in dulap.

 

Aratati excelent, cum va mentineti in forma?

CZ-J: Multumesc! Obisnuiesc sa fac fitness, imi pastreaza creierul sanatos si imi da multa energie. Pe langa asta, mai si inot, mi se pare fabulos. Este una dintre acele activitati cand nu simti ca lucrezi, ci ca te antrenezi.

 

Aveti in sensul acesta o rutina?

CZ-J: Nu, nu pot sa mint, sa spun ca am. Si eu trag de mine sa merg la sala, ca majoritatea oamenilor. Dar cand se termina sedinta, am un sentiment de satisfactie. Apoi pot sa mananc linistita sandvisurile cu somon afumat de care va povesteam.

 

Exista aspecte fizice pe care incercati sa le mascati?

CZ-J: Am o mica cicatrice de la o traheotomie, rezultatul unui virus care ma impiedica sa respir. Specialistii in machiaj mereu fac tot posibilul sa o mascheze, dar eu nu obisnuiesc sa o acopar cu nimic. Astazi nu as mai fost aici daca nu ar fi fost acea operatie care, practic, mi-a salvat viata.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top