Citești
Namolul generator de bine

Namolul generator de bine

Revista Psychologies

Namolul e aproape o comoara nationala de care nu prea stim. Ne explica virtutile sale vindecatoare medicul Iulia Belc de la Ana Aslan Health&Spa, Eforie Nord.

 

Ce ne puteti spune despre terapia cu namol? La ce serveste? Care e istoria ei?

Iulia Belc: Namolurile de rau sau de lac au fost folosite in mod empiric din vremuri antice, in scop tamaduitor sau estetic. In mod instinctiv, oamenii, indiferent de cultura sau civilizatie, au cautat remedii in natura. Acestea, in anumite ritualuri, erau menite sa vindece boli sau sa sporeasca frumusetea si atractia femeilor.

Cleopatra, prototipul frumusetii antice, a cunoscut puterea namolului de Nil, iar, ulterior, pe cea a namolului de la Marea Moarta. Intr-o enumerare cronologica, inscrisurile lui Plinius, Dioskorides, Galenos atesta obiceiul oamenilor de a folosi namolul in bai sau cataplasme. In Franta, primele mentiuni despre aceste terapii sunt facute in secolul al XVII-lea, iar cu un secol mai tarziu, in Germania.

Pe teritoriul nostru, primele date istorice sunt consemnate de Diocletian, care se referea la calitatile vindecatoare ale namolului de Techirghiol. La sfarsitul secolului XIX, a aparut primul stabiliment medical pe malul Lacului Techirghiol, iar din anul 1927 incep primele cercetari asupra calitatii namolului din acest lac.

Prof. dr. A. Teohari si dr. I. Tataranu au comunicat urmatoarele: „Namolul este un factor activ si are un rol important in schimburile traumale ce se produc in organism si care se manifesta printr-o crestere a hemoglobinei, a globulelor rosii, a indicelui opsonic si a calciului in sange“. Acestia au fost pionierii. Ulterior, au fost facute numeroase cercetari si studii, cu mijloacele vremii, iar, in prezent, colective inimoase de medici, chimisti, biologi, fizicieni aduc dovezi fundamentate stiintific privitor la calitatile acestei „perle negre“, namolul de Techirghiol.

 

Care sunt calitatile primordiale ale namolului, in general, si ale namolului de la Techirghiol, in special?

I.B.: Namolurile sau peloidele sunt substante formate in conditii naturale, in urma proceselor geologice. Ele au o structura fin divizata, iar in amestec cu apa se comporta ca un burete, proprietate numita hidropexie. Incalzite, au capacitatea de a inmagazina o mare cantitate de caldura, proprietate numita termopexie. Aceasta caldura este transmisa profund la nivelul tesuturilor, cu rol de a mbunatati circulatia sangvina, de a relaxa structurile moi periarticulare, cu actiune antiinflamatoare, antioxidanta.

Namolul sapropelic de Techirghiol este unic in Europa prin modul de formare, in conditii naturale, avand o tripla geneza: prin degradare minerala a fitoplanctonului (Cladophora cristalina, o alga cu rol principal in cresterea nivelului de fosfor) si zooplanctonului (Artemia salina, un crustaceu cu rol in filtrare).

Deosebita mineralizare calitativa si cantitativa aduce namolul nostru in topul namolurilor sapropelice. Este bogat in coloizi organici, minerale, enzime. Studii recente au dovedit proprietati antiinflamatoare, antioxidante, imunologice, de crestere a nivelului sangvin de magneziu cu rol important in determinarea nivelului de stres.

Modalitatile de aplicare sunt sub forma de bai cu namol, impachetari generale sau partiale, masaj cu namol. Onctiunile cu namol rece la malul lacului mizeaza pe un alt mecanism de actiune, acela al terapiei contrastante, avand drept efect activarea proceselor de termoreglare, cresterea rezistentei organismului la variatiile de temperatura.

Principalele indicatii pentru aceasta terapie sunt afectiunile osteoarticulare reumatismale, ortopedice, posttraumatice, psoriazisul, afectiunile ginecologice inflamatorii, sterilitatea secundara acestora, sindroamele aderentiale postoperatorii.

 

Citeste continuarea interviului in revista Psychologies, editia iulie 2013.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE