Citești
Ce efecte au culorile?

Ce efecte au culorile?

Revista Psychologies

Ce efecte au culorile?
„In anii ’70, mama a suferit o operatie complicata pe creier. Mi-a fost teama sa nu o pierd, si in acea perioada nu suportam sa ma imbrac in negru. Numai albul ma linistea. De atunci, am avut o relatie de intimitate si de incredere cu aceasta culoare. Albul este prietenul meu. Simt ca, efectiv, imi face bine”, marturiseste Alexandra.

Asa cum poti deveni dependenta de anumite culori – de exemplu, de o rochie neagra, un palton negru sau o geanta neagra, la fel de bine poti capata aversiune fata de ele. De multe ori, daca ai o zi importanta la birou, te imbraci automat cu o culoare care sa-ti dea incredere.

 „Fie ca avem sau nu incredere in culori, suntem cu totii afectati de ele”, sustine terapeutul englez June MacLeod, consultant in problema culorilor. „Culoarea este facuta din lumina si din energie, iar fiecare celula din corpul nostru este sensibila la ea. De altfel, orbii ii pot «simti» vibratiile. Ei sunt capabili sa distinga culorile salurilor din matase numai printr-o simpla atingere: albastrul ii linisteste, violetul ii relaxeaza, portocaliul le inspira bucurie…”

Alege nuantele potrivite

Hair-stilist-ul L’Oreal Laurent Tourette adora culorile. Desi traieste in Romania de aproape patru ani, vorbeste cu mare pasiune despre apartamentul sau colorat din Bordeaux. „Culoarea ne spune o poveste prin nuanta, prin intensitatea ei. Ea induce sentimente si dezvaluie partea cea mai intima a personalitatii. In plus, actioneaza asupra corpului si ne influenteaza comportamentul. Cand optam pentru o culoare, de fapt transmitem un mesaj. Practic, afisam o traire a sufletului nostru. Nuantele pe care le alegem nu sunt, asadar, o simpla aparenta.”

Laurent primeste zilnic in salonul lui de coafura din Bucuresti barbati si femei de toate varstele pe care ii ajuta sa-si aleaga culoarea „lor”. „Nu este vorba despre cautarea unui nou look“, spune stilistul. „Eu nu deghizez oamenii. In plus, nu sunt un magician, ca sa-i pot transforma pe toti in top modele. Eu gasesc doar formula care face sa iasa la suprafata stralucirea interioara a fiecarei persoane.”

Miruna, 39 de ani, are parul saten-deschis si ochii verzi si, pana de curand, nu se imbraca decat in caramel, grena, maro si negru, insa niciodata in albastru: „Mama mi-a repetat me­reu ca aceasta culoare este rezervata exclusiv fetelor cu ochii albastri!”. Cand a castigat insa o schimbare de look in urma unui concurs la re­vista Avantaje, stilistul a convins-o sa-si schim­­be parerea: „Am aflat atunci ca nuantele calde sunt prea indepartate de pigmentul pielii mele si de culoarea parului si am fost sfatuita sa prefer nuantele reci, ca griul sau albastrul- metalizat, care imi vor pune in valoare privirea si imi vor evidentia personalitatea”.

See Also

De atunci, Miruna si-a schimbat garderoba si… obiceiurile. Ea a invatat sa distinga culorile care o avantajeaza de cele care o intristeaza, pe cele care ii indulcesc trasaturile de cele care o imbatranesc. „Cat despre albastru, de fiecare data cand il port, ma simt increzatoare. In acelasi timp, am impresia ca sunt protejata si pusa in valoare. La fel de bine ma simteam in negru inainte sa invat sa-mi aleg culorile, dar acum stiu ca negrul nu mi se potriveste.”

Negrul. Nu lipseste nici de aceasta data din propunerile designerilor pentru sezonul toamna-iarna, fiind din nou piesa de rezistenta in colectiile 2008-2009. Dar multe femei se imbraca in negru ca sa arate mai slabe si nu-si mai pun problema daca le vine bine sau daca sunt in tendinte.

Citeste continuarea in revista Psychologies editia lunii octombrie..

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top