Citești
Puterea cuvintelor

Puterea cuvintelor

Revista Psychologies

Mai degraba neglijente decat rautacioase, unele dintre cuvintele parintilor lasa urme adanci. De mici le-am auzit cu totii. Odata deveniti adulti, le repetam. Iata mici scene din viata de familie, cu urmari pe termen lung, care ne fac sa meditam.

Marian si Daniela, de pa­tru si sase ani, sunt frati. La fiecare sfarsit de sap­ta­mana, programul lor include o vizita la tara la bu­nici, la parintii tatalui. Pentru ca mama nu se afla in cele mai calde re­latii cu socrii, copiii sunt invatati ca, odata ajunsi, trebuie sa fie foar­te cuminti, sa stea numai pe sca­unelele lor. Daniela vede la un moment dat pisica bunicilor stre­curandu-se pe sub masa plina cu bunatati. Nu se poate abtine, si se apleaca de pe scaunelul „arondat” sa ia pisica in brate. In graba ei, rastoarna un pahar cu vin de pe coltul mesei, scapa pisica si se tre­zes­te apucata de brat de mama, ca­re o repune la locul ei: „Ti-am zis sa stai cuminte! Uite ce ai facut, a­cum bunica trebuie sa curete dupa tine”. Degeaba vrea bunica sa im­pa­ce lucrurile, Daniela se simte vino­vata si rea. Asa sa fie oare? Climatul cotidian al copiilor – fara in­­doiala, iubiti si protejati – este pre­sa­rat cu astfel de fraze, fara ma­re im­portanta pentru cel care le ros­­teste, dar aproape corozive pentru destinatari, adica pentru copii. Dictate de oboseala, de agasare si poa­te si de dorinta de a proteja excesiv, ele nu au intentia de a dauna. Dar, foarte adesea, ele il marcheaza pe cel mic.
Puterea cuvintelor - Dosar: Cheile increderii in tine
Amintiri din copilarie
Raluca R. are acum 35 de ani si isi aminteste ca a facut aproape o depresie la un moment dat, o stare de mare tristete, pe care nu o mai incercase si pe care nu stia cum sa o inteleaga si sa o gestioneze. Era intr-o perioada de presiune mare la serviciu, era obosita si i s-a parut ca e doar oboseala la mijloc. Pana in­tr-o seara, cand, vorbind cu o prietena care i-a marturisit ca este in­sar­cinata si ca nu-si doreste copilul, i-au venit in minte cuvintele ta­ta­lui ei atunci cand acesta a divor­tat de mama ei: „Plec sa gasesc o femeie si o fetita mai bune”. Nu a contat atunci ca tatal ei bause mai multe pahare sau ca ulterior a avut o viata frumoasa alaturi de mama ei si de tatal vitreg. Povestirea prietenei a facut-o sa planga. A doua zi se sim­tea mai bine, dar a decis sa telefo­neze psihologului si sa se confeseze pa­na la capat. Desigur, terapia a ajutat-o sa descopere ca acele cuvin­te, uitate ulterior destul de repe­de, au revenit sub forma simptomu­lui depresiei la maturitate, in a­cea perioada de slabiciune cauzata de oboseala.

Apoi sunt umilintele de neuitat. Pe­trut isi aminteste ca a simtit o ru­si­ne cumplita atunci cand, la varsta de sapte ani, s-a aflat public faptul ca el inca mai facea pipi in pat. Cla­ra isi aminteste sentimentul general de esec pe care l-a incercat in clasa a IVa, atunci cand, in fata in­va­tatoarei ei, mama i-a vorbit ca u­nui copil dificil, fara vreun interes pentru ceva.

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii mai.

See Also

Foto: Guliver/Stone.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top