Gânduri de la cititori

Aici se regăsesc scrisorile și gândurile pe care cititorii Psychologies le trimit redacției

Uneori, iubirea de bunică poate fi în dezavantajul copilului

Bunica își poate iubi foarte mult nepoții, dar nu degeaba părinții sunt cei care trebuie să se ocupe de educația lor. Uneori iubirea bunicii poate înseamna prea multă protecție, chiar handicapare a copilului.

Amanta șefului meu nu mă interesa deloc dacă nu ar fi nevoie să lucrez cu ea…

Amanta șefului meu este PR-ul companiei la care lucrez. Faptul că nu știe pe ce planetă e sau cu ce se mănâncă jobul ei este o „bucurie” pentru mine, în fiecare zi…

Nu cred că un agresor merită compasiune

Nu mă gândesc la un agresor care merită închisoare… ci la cei din viața de zi cu zi, care intimidează, jignesc sau amenință pentru a-și demonstra puterea. Din partea mea, chiar nu merită compasiune sau înțelegere.

Nu orice fost iubit este memorabil….

Avem cu toții relații semnificative, care ne marchează, ne schimbă, ne tranformă… unele chiar ne traumatizează. Dar nu orice fost iubit este memorabil, indiferent cât de îndrăgostită erai când erați împreună.

Dacă tot voia o relație deschisă, era bine să îmi comunice și mie acest lucru…

Nu toți suntem dornici sau pregătiți să avem o relație deschisă. Eu, una, nu am niciun interes în această direcție. Și totuși, m-am confruntat și cu această variantă…

Soțul meu mi-a spus că are o amantă mai bună la pat decât mine

Este dureros să afli că soțul tău este infidel. Dar când îți și spune cât de minunată este amanta în pat și cum fac ei sex peste tot, este o imagine pe care ți-o întipărește în minte și care te va chinui mult timp…

Am vrut să discut cu mama despre lucrurile care m-au marcat. Mai bine nu încercam…

Am avut mereu o relație dificilă cu mama. Lipsită de empatie sau interes față de nevoile mele emoționale, mai mult m-a ignorat decât „iubit”. Așa că am vrut să discut cu ea…

Am ieșit dintr-o relație toxică și mi-am recăpătat încrederea în mine. Apoi m-am întors la el…

Uneori, ajungem să ne identificăm cu o relație toxică și să credem că nu putem sau nu merităm mai mult. Nu este ușor să ieși din cercul vicios, dar nici imposibil.

Surorile Kardashian sunt idoli total nepotriviți pentru fetele și femeile de azi

Idolii de azi par să fie surorile Kardashian. Sunt investite cu puteri pe care sigur nu le au, și femei din lumea întreagă par să creadă că sunt niște zeițe. Dar sunt niște modele total greșite care transmit mesaje nesănătoase!

Idolul meu este un scriitor care parcă a scris despre mine

În ziua de azi e greu să mai ai idoli. Însă când cineva parcă scrie pentru și despre tine ajungi să vezi speranță și modele în locuri nebănuite, ca paginile unei cărți.

Idolii mei în viață sunt oamenii care nu se lasă doborâți de obstacole

În mod cert și astăzi avem nevoie de idoli. Un idol ar trebui să te inspire să fii mai bun. Al meu e mătușa mea bolnavă de cancer.

Și tu poți contribui la o relație toxică atunci când te iubești pe tine prea puțin

O relație toxică nu înseamnă neapărat că el te agresează în vreun fel. Uneori, agresorul poți fi chiar tu, atunci când te iubești prea puțin.

Ce vreau de la un job? Să trăiesc decent fără compromisuri care mă frustrează îngrozitor

De ce ai nevoie pentru a fi fericită la serviciu și ce compromisuri ești dispusă să faci? Te-ai întrebat vreodată? Poate e timpul să-ți reevaluezi viața profesională.

Sunt workaholică și nu mă deranjează. Dar trebuie să îmi placă ce fac și să lucrez cu oameni competenți

„Sunt workaholică, așa am fost mereu. Îmi place să muncesc, sunt implicată și serioasă, mă lupt pentru a avea rezultate și am o satisfacție enormă atunci când îmi ating un obiectiv. Dar am nevoie de energie pentru a da randament. Am nevoie de motivație.

Yoga este pentru mine sport și terapie la pachet

Am început să practic yoga de șase luni, timp în care simt că aș fi făcut multe ședințe de terapie. Pentru că am învățat să fiu cu mine. Am învățat să mă ascult.

Ce mă satisface pe mine la job? Vreau să văd respect pentru femei, pentru nevoile lor!

Atâția oameni, atâtea motivații de a rămâne la job. Fie că e vorba de mediul de lucru, de posibilitatea de evoluție ori de bani, pe fiecare îl mulțumește ceva și, fără acel lucru, ajunge să își dea demisia.

Am realizat că trebuie să devin o prioritate în viața mea, iar atunci au început schimbările

Până când nu devii tu o prioritate pentru tine, nu vei fi pentru nimeni altcineva. Mai mult, nu vei reuși nici să te cunoști, nici să te înțelegi îndeajuns.

Îmi prevăd un viitor strălucit în sport. La câte entorse am făcut, clar am potențial

Mi-am propus să renunț la viața sedentară și să fac mai mult sport. Așa că am răbdare să văd ce mi s-ar potrivi. Până acum, am entorse, întinderi și câteva vânătăi. Dar rămân motivată.

Un diagnostic, o teamă teribilă și un medic care mi-a redat sănătatea și pofta de viață

Nu am avut un diagnostic grav, dar aveam nevoie de o operație de care îmi era foarte teamă. Până am cunoscut un medic bun. Mai mult, am cunoscut un om bun, care a avut grijă de mine.

Uneori, un compliment poate produce un reflux gastroesofagian. Zău!

Nu caut atenția oricărui bărbat și nici validări în masă. Din partea unui bărbat care îmi place, un compliment e îmbucurător. Dacă nu mă interesează cine e, amabilitatea devine inconfortabilă uneori.

Banii nu sunt totul. Dar câți dintre noi chiar înțeleg asta?

Banii nu sunt totul, deși alergăm după ei, după statutul atras de ei și bunurile materiale drept exemplificare. Oare unde ne regăsim pe noi înșine în această ecuație?

Suferința mi-a arătat că trebuie să îmi trăiesc viața

Viața ți-o trăiești pentru tine, nu pentru părinți sau gura lumii. Și câteodată, suferința te lovește atât de tare încât te trezești din minciunile pe care ți le spuneai singură.

Infidelitatea lui mi-a demonstrat că eu trebuie să fiu numărul 1 în viața mea

Ce faci când îi descoperi infidelitatea și arunci la gunoi o căsnicie și niște vise? O iei de la capăt și te (re)împrietenești cu.. tine. Iată cum.

Fobie?! Pentru mine dentistul este un fel de ceasul rău, pisica neagră și tramvaiul 13…

Știu ce este aceea o fobie pentru că o simt de câte ori trebuie să merg la dentist. Atac de panică, frică paralizantă, reacții de apărare sau de atac… toate la pachet.

M-a înșelat și m-a părăsit pentru ea. Despărțirea a fost îngrozitoare, dar acum mă simt un alt om

Orice despărțire doare, mai ales când te părăsește pentru altcineva. Cum îți revii? Uite câteva idei puse în practică de o cititoare.

Doar pentru că tu vrei o relație serioasă, nu înseamnă că el va ține cont de asta

Vreau o relație serioasă, iar prin asta înțeleg un partener care este pregătit să se implice emoțional, care este deschis și sincer și care nu se joacă de-a Don Juan reformat.

Tata este un infidel, iar eu mi-am ales bărbați care m-au înșelat…

Nu m-am gândit că tata este cel care mi-a oferit primul model al bărbatului infidel. Dar, în relațiile mele, infidelitatea a fost cea mai mare problemă…

Am reununțat la rolul de victimă și am preluat controlul asupra vieții mele

Mereu eram o victimă. Nimic nu îmi mergea bine, nimic nu reușeam. Iar în relații, căutam doar bărbați care să respecte acest ritual: persecutori.

Schimbarea e bună, fiecare început poate fi o oportunitate! Dă-ți voie să vezi asta

Vrei să o iei de la capăt cu ceva. Ți-o asumi. Sau viața te lovește și te obligă să faci schimbarea. Nu dispera și privește din toate unghiurile. Cum a făcut cititoarea noastră, Liviana.

E bine să faci o schimbare, dar mai ales să știi de ce vrei să o faci

Ai vrut să pleci, să lași în urmă totul. Cum ai făcut, ce te-a motivat pentru această schimbare? Și, mai ales, care a fost rezultatul?