Pasiunea pentru scris, pentru lumea cărților, manifestată încă din copilărie, începe să se exprime tot…
Scrisul nu este doar o formă de exprimare; şi chiar dacă ar fi doar o…
În locul nepotrivit, oamenii de calitate – profesional și uman – se micșorează și se…
Poate că și tu ai declarat asta, sau ai auzit la alții „ eu nu…
În lumea modernă, tot mai mulți oameni își îndreaptă atenția către abordările alternative și spirituale…
Relația dintre o fiică și tatăl ei are un impact profund asupra felului în care…
Credința care ne ghidează pe noi la Somaway este că fiecare dintre noi dispune de…
Și ce așteptări ai de la sfaturile acelor persoane? Există oameni care nu țin cont…
Așa ne dorește autorul Pierre Lere Guillemet în introducerea cărții sale, “Trezirea în inima Prezenței”…
Inspirându-se din diferite tehnici: Hipnoză, Yoga, Meditație, Metoda Coué (autosugestia pozitivă ), metoda Vittoz (relaxare…
ȘCOALA INTERIOARĂ Solisis este o școală interioară a cărei primă etapă este Procesul de Conectare Interioară, prin…
În contextul biopsihosocial, datele psihiatriei au fost integrate cu succes în cadrul teoriilor cu privire…
Nu știu sa prezic viitorul, însă îmi doresc ca, indiferent de evoluția societății, să nu…
Azi m-am gândit să-ți ofer un instrument de lucru cu emoțiile, foarte puternic și eficient.…
Luca Mazzucchelli este psiholog, psihoterapeut, antreprenor și autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei,…
Respirația Pneuma este o tehnică de respirație profundă, utilizată în scopuri terapeutice și spirituale, cu…
Te-ai întrebat vreodată de ce anumite probleme par să se repete mereu în viața ta?…
I’m no longer a girl, not yet a woman. Feminitatea nu este dată de sexul…
Probabil multă lume cunoaște beneficiile reflexoterapiei, știind că pe tălpile picioarelor sunt reprezentate organele noastre,…
Pierderea este o realitate dureroasă pe care fiecare dintre noi o experimentăm cel puțin o…
E o satisfacție imensă să vezi că oamenii încep să învețe să se uite în…
Aleg practic cărțile care îmi vorbesc mie, care rezonează cu învățătura pe care o dau…
De multe ori, în discuțiile mele cu îndoliați, mi se întâmplă să aud cuvintele „Nici…
Un bărbat adevărat este rara avis. De ce se întâmplă acest lucru, ce luptă interioară…
Cum trebuie să meditez? Cât de importantă este meditația? Pot să mă dezvolt și fără…
În călătoria noastră prin viață, de multe ori ne pierdem de noi înșine. Ne lăsăm…
Cu toții purtăm în noi amintirea copilului care am fost cândva – acel copil interior…
În fiecare moment, modul în care funcționăm este o ALEGERE. În general, omul funcționează după…
Conferință excepțională cu Dumitru Constantin-Dulcan și Neale Donald Walsch despre spiritualitatea omului modern la Sala…
Dependența de droguri este o problemă gravă care afectează atât individul, cât și pe cei…